Interviuri cu Părintele Iustin Pârvu

Unitatea duhovnicească

Sorin Dumitrescu: Mi se pare impresionant numarul tinerilor stransi In jurul Prea Cucerniciei voastre. Sutanele tinerilor calugari imprima manastirii un aer extrem de energic, o harnicie contagioasa, stenica.

Pr. Justin Parvu: Este doar o impresie, Domnule Sorin. Multi sunt tineri suferinzi. Foarte suferinzi.

S.D.: La propriu, Parinte, sau la figurat?

Pr. J.P.: Spuneti-i cum vreti, importanta este devierea sufleteasca pe care au reusit sa o produca cei cincizeci de ani de comunism. Si, ca sa Intelegeti, iata doar un exemplu: Ii spui novicelui: "Du-te, frate, si Inalta la locul ei candela, ca astupa chipul Maicii Domnului din icoana". Iti raspunde, saritor: "Da, Parinte Staret, imediat". Te Intorci dupa o zi si gasesti candela tot cazuta. "Frate, ti-am spus ieri sa o ridici la loc". "Imediat, Parinte Staret". Te-ntorci peste o saptamana, candela tot cazuta. O ridici tu si o pui la locul ei. Pana la urma, ajungi sa le faci tu pe toate. Ei, tinerii, te "asista" doar, desigur, plini de bunavointa, dar atat... De fapt, o neputinta de a Intreprinde, de a Implini lucrul pana la capat.

S.D.: Bine, dar aceiasi tineri au fost cei care au stiut sa moara pe strazi In 1989.

Pr. J.P.: Desigur, dar cum fac eroii; sunt vulcanici, sunt flacari care nu dureaza, se sting usor. Nevointa manastireasca este un alt fel de "eroism", un "eroism" pe termen lung.

S.D.: Inteleg, Parinte, ca-i vorba mai curand de o avarie ontologica, de o alienare a fapturii profunde a omului tanar. Care este leacul?

Pr. J.P.: Nu-i o boala chiar grava, dar e o boala, si Inca una de lunga durata. Trebuie Inceput cu scoala, Incetisor-Incetisor. Majoritatea tinerilor Invata maximum noua clase. Nu merg la liceu, nici la facultate, nici In armata, nici nu se straduiesc sa patrunda In structura de rezistenta a unui colectiv puternic. Se pun devreme, Inca de mici, la televizor, dupa modelul alora mai mari. Acolo vor pierde timpul, uitand de Invatatura si de rugaciune. De aceea, cand Il pui pe omul tanar la un "paraclis" ori la un acatist, adoarme, In timp ce la televizor statuse ciulit trei ore-n sir. Copiii nostri cunosc toti fotbalistii pe de rost, dar nu stiu numele sfantului pe care Il poarta, nici macar viata acestuia nu o cunosc si, cu atat mai putin, Crezul sau alte rugaciuni ale pravilei. Unora din tinerii de aici trebuie sa le bati In usa noaptea sau In zori de trei-patru ori cu bocancul: "Hai, mai, sa suni clopotul pentru utrenie, sa pomenim, sa dregem..., avem niste obligatii, frate". La Razboieni, recent, vorbeam cu Maica Stareta, zicandu-i: "Mai, voi aveti aicea o mare chemare. Stati si va rugati pe osemintele atator eroi si martiri ai neamului romanesc. Cred ca tinerele maicute sunt sprintene si pline de harnicie". "As, mi-a raspuns Stareta, tot eu ajung sa le fac pe toate, singura, pana la urma".

S.D.: Acuzati, Parinte, un fel de lipsa de initiativa, de asumare a unei responsabilitati...?

Pr. J.P.: Ceva de felul acesta, dar, daca ati pomenit de lipsa de initiativa, aceasta apartine, In primul rand, Scolii si Bisericii. Biserica se ocupa foarte putin de tineri. Nu e de-ajuns sa faca cele sapte laude, Liturghia etc., si cu asta am terminat-o! Ea trebuie sa se implice asa cum se implica hotii astia, pardon de expresie, strainii care vin la noi; fac scoli, fac gradinite, fac camine si-si formeaza sustinatorii. Compara, ca sa vezi ce stie ortodoxul nostru de acasa din Biblie si ce stie strainul! In schimb, ne veselim de multimile pe care le strangem la marile praznice de la Nicula sau cine stie de unde. Eu, sa stiti, pun foarte putina baza pe aceste adunari uriase. Intai, ca e o lume mai degraba superstitioasa, care nu are pregatirea duhovniceasca elementara, catusi de putina instructie civica si foarte putin simt al raspunderii morale. Vin fie din disperare, fie formal, din obisnuinta. Problema e, noi, Biserica, cum Ii asteptam? Ce leac urgent le oferim?

Pr. J.P.: N-avem unitate in viata monahala, Domnule Sorin.

S.D.: Va referiti la legaturile dintre manastiri, la comunicarea dintre obstile manastiresti, eclaziale?

Pr. J.P.: Da! Bunaoara, eu nu stiu ce parere are duhovnicul cutare de la Secu, sau de la Sihastria, despre o serie Intreaga de chestiuni care framanta societatea romaneasca, Incepand cu cele mai Inalte, mai duhovnicesti, si pana la, sa zicem, ce parere au ei despre NATO, despre alegeri sau chiar despre bietele cupoane "distribuite" taranilor s.a.m.d. Nici macar In legatura cu aceasta chestiune smerita nu exista o opinie unitara In manastiri. Lipsa unui punct de vedere unitar asupra problemelor vietii spirituale Impiedica orientarea poporului Inspre manastiri. Sa stiti, Domnule Sorin, calugarul isi are exemplul In lumina Ingerului, iar crestinul, mireanul, o are In lumina monahului. Din pacate, nici monahul nu prea mai are lumina Ingerului, cum nici crestinul nu prea mai zareste lumina monahului. Ori, domnitorii nostri formau aceste manastiri ca scoli de rezistenta spirituala. Aveau grija sa Isi Invete neamul pana departe, chiar dincolo de stranepoti. Viata noastra ortodoxa, dragul meu, s-a cam departat de practica si de nevoile crestinului. Nu mai demult, acum cativa ani, ma aflam Intr-un salon de spital laolalta cu niste catolici. Cat am stat acolo, doua saptamani, de vreo sase ori i-a spovedit si i-a Impartasit preotul catolic! Tine-ti cont, asta era pe vremea lui Ceausescu! Credinciosii din salon, Insa, erau majoritatea ortodocsi. Nici un preot ortodox nu s-a interesat de ei. Noi recomandam viata crestina, nevointe Incordate, teorie multa, fara sa ne Ingrijim cat de cat de lucrurile vitale ale oamenilor. In acest timp, In statele noastre copiii, 5-6 la o familie, aproape ca nu au de unde sa primeasca o bucata de paine dimineata. Preotul ar trebui sa vina In mijlocul lor, sa-i ajute cum poate, pana la a se interesa chiar si de notele bunisoare sau mai putin bune.

S.D.: Sa se amestece preotul atat de intim si de detailat In viata familiei?

Pr. J.P.: Este rostul lui, si practic, si "teoretic". Mai demult, am intrat cu Ajunul Intr-una din case. In mijlocul camerei, patru copii mancau alaturi de un purcel din acelasi castronas, iar doi, mai Incolo, se jucau pe pat. Luau din castronel si duceau la gurita. Mama lor era pe afara. Va puteti Dumneavoastra imagina, Intr-o lume crestina ortodoxa sa se ajunga pana la o asemenea mizerie... Imaginea nu-mi dispare dinaintea ochilor. In alta parte, doi batrani zac In frig, usa si geamurile sunt sparte, vajaie vantul. Preotul nu trebuie sa mearga doar ca sa ia banutul, ci ca sa mantuiasca nitel necazurile poporului de oameni pe care Il pastoreste. Preotul mai mult trebuie sa dea decat sa ia. Iei de la doi-trei si dai la a patra casa. Unitatea noastra consta In modul In care gasim caile de a ne manifesta dragostea fata de suferinta acestui popor.

S.D.: Prea Cucernicia Voastra, considerati ca oroarea acestor cincizeci de ani de comunism ne-a ajutat sa ne conservam spiritual?

Pr. J.P.: Paradoxal, da! Ca ortodoxie, ca pastrare a esentei credintei noastre crestina. Da, pe noi ne-a ajutat foarte mult.

S.D.: Si atunci, In '89, am gresit?!

Pr. J.P.: Orice ar fi fost In '89, sigur este ca de atunci Incoace ne-am Indepartat, parca, si mai mult de misiunea noastra. Dumneavoastra n-ati vazut cum lucreaza la noi sectantii: vin si descarca masina de bunatati, iar lumea tabara pe ei. Credeti ca milostivirea i-a Impins sa vina cu ajutoare? Sau dedesubturile afaceristului si negustorului?

S.D.: Dar, parinte, cum s-ar putea realiza aceasta Innoire, aceasta revigorare nationala, In conditiile In care finantate abundent sunt doar prostiile... Totusi, acesti preoti trebuie sa aiba si ei niste salarii cum se cuvine, atat cat sa poata exista, fara a fi dependenti material. De altfel, toata restaurarea credintei ortodoxe ar avea nevoie de ceva sprijin financiar, material, ori, vedeti ca nici o institutie, nici occidentala, nici din alta parte, nu se grabeste sa finanteze Biserica noastra.

Pr. J.P.: Am sa va raspund indirect. Cand am Inceput temelia bisericii manastirii, toata lumea, pana si copiii de 5-6 ani, lua bolovani si aruncau In sant pana l-au umplut, Incat turnarea fundatiei a luat sfarsit In sase ore! Secretul e ca banutul saracului sa fie pus exact acolo unde trebuie; daca jertfa este curata, ca prin minune rezultatele sunt sanatoase.

S.D.: Deci, conteaza calitatea "morala" a banului, adica felul In care a fost "facut" el...

Pr. J.P.: Corectitudinea, cinstea "prestatiei". Asta as vrea sa retineti: banul trebuie sa-l pui exact acolo unde a vrut crestinul care l-a adus. El este cel care hotaraste folosul. Daca ti l-a adus pentru fundatie, acolo sa-l folosesti. In plus, sa stiti Dumneavoastra ca ortodoxul nostru, face el cum face, si nu ramane niciodata dator fata de Biserica, fata de preot. Daca eu nu i-am luat la Inmormantare vreun ban, daca i-am binecuvantat masina, nu se poate ca dupa o vreme, chiar si peste un an-doi, sa nu vina si sa aduca bani sau alte ofrande. "Parinte, mi-ai sfintit masina In 1991, uite, ti-am adus niste pepeni, Parinte, am adus nitel ulei, zahar", Incat "pretul de sfintire" ajunge sa fie Intrecut de cinci ori si mai mult! Sunt lucruri tainice, greu de Inteles de "afaceristi".

S.D.: Spuneti-mi un lucru, e o Intrebare care poate ca o sa vi se para mai stranie: ati putea fi duhovnicul unui sef de stat?

Pr. J.P.: Nu, nu m-as Incumeta.

S.D.: De ce? Ca, altadata, Daniil Sihastru...

Pr. J.P.: Nu pot duce ale mele pacate, da' sa mai duc In carca un sac atat de bogat! Nu-mi asum raspunderea sa spovedesc un preot de tara, darmite un presedinte de stat! Preotului Ii spun: "Parinte, n-am tarie, n-am putere, n-am curaj"; la fel i-as spune si presedintelui de stat...

Pr. J.P.: Ce-o fi... la spovedanie, stiti prea bine, acolo nu mai e rege, nu mai e presedinte, acolo e om ca toti oamenii. E greu sa primesti spovada unui rege, pentru ca el este mai mult decat un presedinte, este un uns al lui Dumnezeu.

S.D.: Dar presedintele?

Pr. J.P.: In cazul presedintelui, lucrurile se schimba nitel. Pe acesta Il Intineaza dependenta parlamentara. Cum sa spovedesti un presedinte, cand el nu poate exista fara a tine cont de "canalia republicana"? Prea e la dispozitia Parlamentului pentru a putea fi spovedit cu folos, ca un rege. Ma minunez de taranisti ca au acceptat sa se bage In cloaca aceasta. L-au compromis si pe Maniu, si nici din ei n-a mai ramas mare lucru. Intr-un stat cu vocatie ortodoxa, asa, ca al nostru, firesc ar fi sa avem capetenii ortodoxe. Ce-l doare pe parlamentarul nostru de batjocura care Ii paste pe acesti tineri care fug In lume ca sa cerseasca? Intelectualii, si ei, se duc si fac servicii ordinare, se comporta fara demnitate atunci cand se confrunta cu opinia occidentala. Parca ar exista o scoala speciala de deprindere a degradarii spirituale si morale! Si atunci, cum sa spovedesti cum se cuvine un ins condamnat sa prezideze atatea nelegiuri "democratice"? Numai mila lui Dumnezeu poate lumina un asemenea destin.

S.D.: Parinte arhimandrit...

Pr. J.P.: Nu sunt arhimandrit.

S.D.: Parinte protosinghel, vreau sa va Intreb urmatorul lucru: noi, cei care stam la oras In vInzoleala citadina, ce-ar trebui sa facem ca ortodocsi atunci cand suntem confruntati cu asemenea circumstante? Ce-ar trebui sa facem noi ca sa ducem o viata folositoare si noua, si altora?

Pr. J.P.: Dumneavoastra, intelectualilor, mult v-a dat Dumnezeu, mult va va si cere. Aveti o raspundere colosal de mare. Si de riscata. Sunteti misionari, sunteti apologeti, sunteti oameni carora le sta In putinta sa orienteze poporul acesta.

S.D.: Cum?

Pr. J.P.: Numai pe cele ale preotiei nu va cere Dumnezeu sa le faceti, fiindca Domnul nu va cere dumneavoastra nici priveghere, nici psaltire, nici acatiste etc. Stiti prea bine ca rugaciunea este fapta. Vi se cere, In schimb, grija permanenta fata de caderile acestui popor. Nenorocirea mare a intelectualilor nostri care, bineInteles ca au trait si ei sub presiunea materialismului ateu, este faptul ca prea usor au divortat de interesele si de valorile Ortodoxiei.

S.D.: Oare e rau sa fii orientat spre Occident?

Pr. J.P.: Nu sunt orientati Inspre nimeni, dragul meu. Intelectualii n-au convingeri temeinice, convingeri reale, ale vietii. Peste tot gasesti un total dezinteres fata de bunurile si valorile Ortodoxiei. Iar credinta Isi pierde vazand cu ochii din energie. Sa nu credeti ca preotii fac exceptie. Preotul se comporta ca tot romanul. Vrea sa fie salariat, sa traiasca bine si sa moara pensionar. Vine un baiat la noi, la manastire, mai rasarit, proaspat hirotonit: "Parinte, ai vreun post?". Ii zic: "Frate, n-am gasit "posturi", ci doar "postiri" In canoanele vietii noastre monahale". El continua: "Poate c-aveti post de ghid, de secretar, de econom, ceva, pe-acolo...". "N-avem, draga, i-am zis. Noi aici traim de la o zi la alta. N-avem salarii". Zice: "Ei, atuncea plec, parinte, ma duc". "Bine, mai baiete, pleaca!". Aceasta este conceptia noastra despre a trai, a lucra, a te bucura, si atunci, vedeti dumneavoastra, e greu sa "cobori" un intelectual, asa cum In mod natural coboara germanul: pe neamt Il vezi si pe tractor, si la birou, Il vezi si la bar, Il vezi si-n avion, Il vezi si-n livada, si cu furca-n mana.

S.D.: Parinte, ati stat, mi se pare, 17 ani In Inchisoare. A fost folositor?

Pr. J.P.: Foarte folositor. Pentru mine personal nu se putea un prilej mai folositor de traire, de viata calugareasca mai autentica decat acolo. In puscarie am cunoscut umilinta, smerenia adevarata si dezinteresul trupesc pe care Il dobandesti doar atunci cand stii ca nu mai exista nici o salvare. De la o zi la alta Iti vedeai viata sfarsita si momentul mortii. Cand se auzeau batai la usile de la etaj, stiai ca urma sa scoata cate 2-3 cadavre, sa le duca la morga. Scriam cuvinte In limba latina, greaca, texte, poezii, psalmi, acatiste, pentru a mentine mereu o atmosfera... suportabila, dar zilnic treceam prin fata camerei odioase - morga. Morga devenise neIncapatoare. Dadeau pe-afara cadavrele, si a doua zi, a treia zi erau azvarlite Intr-un car. Inainte, li se varase cadavrelor In regiunea inimii o sulita speciala.

S.D.: De ce?

Pr. J.P.: Sa vada daca este Intr-adevar mort. Apoi Il ducea si-l arunca pe maluri, unde era acoperit de tarana. Asta se petrecea la Gherla. Asa era si Aiudul, bineInteles. In acel moment nu te mai interesa viata de dincolo, pentru mine viata de aici era totul. Priveam, de pilda, din celula jocul copiilor personalului administrativ; birourile erau In jurul zidurilor puscariei. Cand am intrat In celula Aiudului, In dreptul acelei ferestre se zarea o nuielusa groasa cam cat degetul, ca o planta. Cand am iesit, nuielusa devenise copac, ocupand tot geamul, Incat nu puteam auzi dimineata marsurile ostasilor. Puscaria te sileste sa Inveti asceza, postul, rugaciunea, comuniunea si dragostea cu cel de alaturi.

S.D.: Spuneati ca va uitati la copii celor de la administratie.

Pr. J.P.: Domnule Sorin, este o mare distanta Intre ceea ce ar fi trebuit sa fie si ceea ce ni se Intampla. Pe atunci, priveam lucrurile In ansamblul lor si stiam ca prezenta noastra In puscarie se justifica prin pacatele noastre si ale neamului nostru. Deci noi eram pusi acolo ca sa ducem povara neamului, natiunii. Pentru noi, totul se rezuma la moarte sau viata. O zi mai mult era un dar de la Dumnezeu. Toata aceasta pregatire a facut ca sa ma orientez bine In viata de manastire, sa deprind modul cum trebuie sa ne organizam pentru a putea fi Intr-adevar celorlalti lumina, pentru a Invata cum sa ne Impotrivim Intunericului care stapaneste veacul nostru.

Aparut in Ziua, 20 ianuarie 2001

- Prea Cuvioase, prima întrebare pe care as vrea sa v-o adresez se refera la manastirea Petru Voda, înfiintata de dumneavoastra aici, lînga Bicaz, imediat dupa 1989. Credeati atunci ca este o atît de mare nevoie de Prea Cuviosia Voastra în aceasta zona? Prevedeati bucuria cu care credinciosii vor îmbratisa lucrarea dumneavoastra?
- Dragul meu, în privinta asezarilor duhovnicesti pe care le-am început în 1991, socoteam, într-adevar, ca acestea sa fie într-un loc mai retras. Doream astfel sa am mai multa liniste, atît personal cît si pentru toti cei care vor fi în jurul meu. Însa acest lucru este foarte greu de realizat în aceste locuri, unde oamenii sunt foarte bine educati. Aici sunt oameni formati odata cu trecutul manastirilor. Practic, manastirile din jurul nostru, ma refer la Durau, Secu, Sihastria, Agapia, Varatec, Neamt, toate acestea au avut o actiune constructiva extrem de puternica asupra credinciosilor. Deci, pot spune ca ma asteptam la aceasta reactie, la atractia aceasta, credinciosii nostri fiind întotdeauna legati de vatra manastirlor. Ei, si în vremuri bune, si în vremuri de necazuri, de greutati, au gasit aici o mîngîiere, un refugiu si o stare buna sufleteasca.
Neamul nostru este nascut, crescut si dezvoltat în sînul Bisericii, sub pridvorul acestor manastiri. Noi sîntem nascuti crestini si este astfel o mare deosebire între noi si popoarele vecine, popoarele slave sau germanice care au fost crestinate la comanda. Popoarele acestea s-au culcat pagîne seara si s-au trezit crestine a doua zi, la ordinul împaratesei Olga a Rusiei. Popoarele galice, apoi bulgarii, maghiarii ce ne stau în coasta, toate difera mult de poporul român. Difera si prin existenta, si prin linia pe care merg, si prin pacea lor. Viata noastra crestin ortodoxa a evoluat de la Sfîntul Dumitru si pîna la toti cei care au trecut pe aici. Acestia au creat ortodoxia noastra, adevarata structura sufleteasca, fata de aceste popoare care luau contact doar cînd si cînd cu ortodoxia.
Dovada sta faptul ca la noi s-a pastrat o unitate perfecta, nu s-au ridicat secte sau erezii. Noi nu avem decît problema stilului vechi, problema aceea a calendarului aparut în 1924. În afara de acest fapt noi nu am mai avut abateri de la ortodoxie. Fata de toate popoarele despre care am mai vorbit, care au dat nastere la toate ereziile cu care încearca sa ne domine. Dovada este faptul ca originea noastra, crestinismul ortodox, este nascuta, crescuta si mentinuta la o pozitie sanatoasa.
- Ati afirmat mai de mult ca nu va emotioneaza multimea credinciosilor care vin zilnic aproape la manastiri atîta timp cît în ei nu reînvie spiritul si credinta adevarata. Va mai mentineti aceasta opinie?
- Bineînteles. Ramîne valabila tot timpul caci, de-a lungul anilor, din ce în ce mai mult se confirma ceea ce am spus. Se vede aceasta scadere a noastra. Reiese acest fapt din tot ceea ce gîndeste omul nostru care încearca sa iasa la o suprafata a lucrurilor, sa limpezeasca viitorul neamului nostru. Este foarte greu de conceput asta cu oamenii pe care îi avem. Cu foarte mare regret va spun ca acest lucru se observa mai putin în lumea aceasta în care traim, el fiind prezent mai mult în lumea intelectuala, o lume atît de înfrînata, terorizata, parca blestemata sa ramîna înclestata în sablonul acestor ani.
- Aveti dreptate, intelectualii sînt foarte risipiti astazi, parca nu mai stiu care este drumul cel bun pe care trebuie sa porneasca…
- Parerea mea este ca oamenii sînt cuprinsi total de o stare materialista, se tem ca s-ar putea pîna mîine dimineata sa-si piarda si scaunelul pe care stau. Din cauza asta actioneaza cu atîta tarie si exactitate. Ar face orice, ar darîma pîna si temelia casei stramosesti ca sa poata supravietui.
- Si atunci ce este de facut, Prea Cuvioase?
- Este foarte greu sa poti readuce pe scara aceasta a gîndirii noastre niste oameni cu o alta viziune.
- Dar oameni de încredere nu mai avem?
- O sa ne dea Dumnezeu! Niciodata harul lui Dumnezeu nu va disparea. Atîta vreme cît va exista Biserica crestin ortodoxa, cît va exista Liturghia, cît vor exista portile acestea slave, vor exista si oameni care sa mai gîndeasca. Dar, la ora aceasta, oamenii se tem chiar si sa mai gîndeasca, se tem sa auda de valorile ortodoxe. Priviti numai miscarile existente din 1925 – 1930 si pîna în zilele noastre. Parca ai vorbi de holera, de ciuma, nu vrea nimeni sa mai auda de aceste valori ortodoxe. Foarte anevoie vei putea sa aerisesti o asemenea mentalitate, greu va accepta cineva o informatie istorica, un fapt, o stare de lucruri. Iar daca asemenea lucruri nu se accepta atunci nici nu se mai poate vorbi de initierea unor actuini asemanatoare pentru a scapa de aceste stari de lucru. În ziua de azi noi nu mai gîndim, gîndesc altii pentru noi. A fost o perioada în România cînd gîndea numai partidul, Ceausescu. Acum vine o alta forta care gîndeste pentru noi. Noi nu mai avem voie sa gîndim, trebuie doar sa primim totul din afara. Lumea se gaseste într-o stare de decadenta, în tara asta nimeni nu se mai gîndeste sa mai salveze ceva. Toata lumea denigreaza tara asta asa de bogata si de frumoasa, tara rîvnita de toti vecinii nostri. Românii au ajuns la aceasta ora, parca e un facut, sa îsi denigreze tara, sa o defaimeze, sa plece de aici de unde nu mai au ce face. Oare nu cumva este un gînd dusman aici, un gînd menit sa ne risipeasca, sa faca în asa fel încît sa nu mai ramîna piatra pe piatra în tara asta?! Pentru ca, apoi, sa vina ei si sa ne ocupe, sa ne desfaca, sa nu mai existam în acest arc carpatic.
Într-adevar, tineretul pleaca, este saracie, dar …
- Sa stiti ca multi tineri parasesc tara.
- Ei fug de saracie, d-aia se duc. Dar acolo fac niste corvezi mult mai ordinare decît daca ar munci la ei în tara. Acolo fac lucruri groaznice… Atîta timp cît aici sînt terenuri atît de bogate fara a fi si folosite în agricultura, atîta timp cît avem atîtea sectoare în care nimeni nu slujeste si care asteapta oamenii muncitori, înca se mai poate schimba ceva. Fiecare ar trebui sa faca ceva marcant, cît de putin, într-un sat, într-o comuna, fiecare ar trebui sa puna mîna si sa arate ce poate sa faca. E, la noi nu vrea nimeni sa faca nimic, toti pleaca. Toti se duc dupa dolari si la ei în tara nu fac nimic. Aici este marea drama.
- Prea Cuvioase, în actualul context politic în care se afla România, cum priviti actiunile politicienilor români si dorinta de aderare a României la organismele vestice?
- Dragul meu, as spune ca nu trebuie sa aderam nici la Est si nici la Vest. Dar, din cele doua rele adînci ale iadului, trebuie sa alegem ceea ce este mai putin rau, adica Rasaritul. Si cînd fac aceasta alegere ma gîndesc la Sfîntul Paisie Velicikovski, la Sfîntul Serafim de Sarov, la Dostoievski si la toate celelalte valori ale ortodoxiei. La asta ma gîndesc atunci cînd spun ca înclin spre Rasarit. Fortele reale ale crestinismului nostru european nu sînt dolarii, marcile, ci tocmai valorile acelor 38 de milioane de rusi ucisi din 1922 si pîna în zilele noastre. Nu or fi toti ucenici, nu or fi toti martiri, dar macar un sfert tot sînt rugatori la Dumnezeu si s-au rugat pentru tarile acestea ale lumii crestine.
Ma gîndesc numai la marea jertfa pe care a dat-o Rusia în decursul acestor ultimi 60 - 100 de ani. Occidentalii sînt niste sacrificati, au ajuns la descompunere mai devreme decît noi. Catolicismul este în pragul falimentului, cauta acum sa faca aliante cu ortodoxia pentru a reusi sa mai salveze ceea ce a mai ramas ntreg în lumea catolica. Se stie prea bine ca doar în Rasarit mai au ramas catolici, în Polonia, România, Ungaria. Restul tarilor occidentale sînt într-o stare deplorabila, descompusa, din cauza asa-zisei democratii si deschideri practicate. Occidentul este asaltat de musulmani, de budhisti, acolo se înmultesc asa-zisele atacuri nationaliste. La noi, în Rasarit, tot se mai ridica o Biserica, se mai face o pictura, un schit, se mai preoteste, mai vin crestinii. Pe cîta vreme acolo se golesc Bisericile tot mai mult, toate locasurile sînt arendate musulmanilor si budhistilor. Pentru asta dau eu nota mica catolicismului.
Pentru noi, pentru români, catolicismul este un mijloc de refacere. Întotdeauna românii au trait în buna întelegere cu catolicii, cu greco-catolicii, cu musulmanii, cu armenii si cu toate religiile. Asta pîna au venit vremurile acestea satanice care doresc sa ne razvrateasca unul împotriva celuilalt.
- Cum priviti recenta disparitie dintre noi a parintilor duhovnici mai sporiti? Ma refer aici mai ales la parintele Cleopa si la parintele Argatu de la Cernica.
- Este vorba doar de cursul normal al vietii. Fiecare si-a dat rodul sau si apoi a plecat la locul care i se cuvine. Sînt sigur ca acolo unde sînt ei acum au ajuns sa se roage pentru noi. Trebuie sa fie si ei vrednici de noi si noi sa fim vrednici de ei.
- Reusim noi sa punem în valoarea cuvenita învataturile lasate de ei?
- Doar în masura în care, în tineretul de astazi mai exista totusi niste copii buni care, speram, vor face ceva în viitor. Din cîte vad eu, sînt putine aceste persoane. Însa nu în multime ci în cei putini sta valoarea. Vedeti, cei 12 Apostoli au cucerit întunericul pagîn. Sper ca si de acum înainte viata sa fructifice învataturile înaintasilor nostri, testamentul spiritual a batrînilor nostri.
- Credeti în mesajul de apropiere a Bisericilor, mesaj lansat de Papa Ioan Paul al II-lea la venirea sa în România?
- Nu cred în nici un mesaj! Eu cred într-un singur lucru: nu au putut sa realizeze aceasta unire Sfintii, Cuviosii secolelor XI – XIII. Cu atît mai putin atunci acest lucru se va putea realiza prin asemenea pastori ai veacului nostru, pastori ce nu au nimic profund crestin si religios în ei, pastori care au doar o viata politica. Acestia sînt ordinarii care au tras popoarele la ruina!!! Este un ecumenism nascut nu din parerile Bisericilor ci din gîndirea proprie a astfel de persoane. Referitor la asta, parintele Staniloae spunea: Ecumenismul este erezia cea mai teribila a secolului XX.
- Pentru a încheia aceasta mica discutie, va rog sa rostiti un cuvînt de folos pentru toti cei care vor primi aceste sfaturi ale Cuviosiei Voastre.
- Doresc tuturor sa se afle într-o mai mare unitate. Ca sa fie unitate, trebuie sa fie dragoste. Iar ca sa fie dragoste, trebuie sa ne rugam mai mult. Deci Rugaciune, Dragoste si Unitate ca sa putem ajunge astfel la adevarata Credinta. Daca nu vom avea acestea vom avea boala, dihonie, sminteala si dizarmonie. Trebuie deci sa revenim în starea în care vom putea valorifica si învata care sînt valorile noastre, ce anume ne ajuta în personalitatea si prestigiul nostru. Iar asta se poate face numai prin Unitate, prin legatura desaîrsita între fratii lui Hristos.
- Va multumim!
- Sa fiti binecuvîntati!

Un interviu de Fabian Anton

Manastirea Petru Voda

©Arhiva Culturala Romana 2002